Şi un pic de ...Yung

       „Cu cât mai mare este [în individ] încărcătura conştientului colectiv, cu atât mai mult îşi pierde eu-l însemnătatea lui practică. E oarecum absorbit de opiniile şi tendinţele constrângătoare ale conştientului colectiv şi apare astfel OMUL MASEI (s.n.- A.B.) – care este întotdeauna victima unui –ism.

      Eu-l îşi păstrează autonomia numai în absenţa identificării cu unul din contrarii [ipostazieri ale sferei instinctuale şi ale celei arhetipale], numai dacă înţelege să se menţină la mijloc, între ele. Dar asta nu e cu putinţă decât atunci când el este conştient nu numai de un aspect, ci şi de celălalt. Are, adică, ştiinţa lor.

      În calea judecăţii lui sunt puse, ce-i drept, oprelişti – şi nu numai de către conducătorii sociali şi politici, ci şi de către alţi lideri, inclusiv cei religioşi. Toţi îi pretind opţiunea pentru un anume lucru. Toţi cer, până la urmă, identificarea individului cu un ‹‹adevăr›› – inevitabil unilateral.

      Dar şi dacă ar fi vorba de un mare şi veritabil adevăr, identificarea cu acesta ar fi ceva de felul unei catastrofe, întrucât s-ar opri astfel orice dezvoltare spirituală ulterioară. În loc de cunoaştere, nu am mai avea atunci decât convingeri. Ceea ce este uneori mult mai comod şi, prin urmare, mai atrăgător. Se înţelege, nu însă şi de dorit. [...]

      Pentru a scăpa de această ameninţare, conştientul subiectiv trebuie să evite să se identifice cu cel colectiv, recunoscându-şi umbra, precum şi existenţa şi însemnătatea arhetipurilor. Acestea din urmă se constituie într-un mijloc de apărare eficace împotriva supremaţiei conştientului social şi a psihicului de masă corespunzător lui.

      Din punctul de vedere al efectului ce-l au, convingerile religioase medievale şi comportamentul religios al omului medieval aproape că echivalează cu acea atitudine a eu-lui care se obţine azi prin integrarea conţinuturilor inconştiente – fireşte, cu deosebirea că astăzi, în locul inconştienţei şi a sugestionării de către anturaj, au apărut şi s-au impus obiectivitatea şi conştienţa ştiinţifică. Întrucât însă, în conştientul de astăzi, religia mai reprezintă încă, în principal, o confesiune, adică, aşadar, un sistem colectiv recunoscut de afirmaţii religioase codificate şi abstrase în enunţuri dogmatice, ea aparţine mai degrabă domeniului conştientului colectiv, deşi simbolurile ei exprimă arhetipuri care , iniţial, au fost eficiente.

      Atâta timp cât o conştiinţă comunitară ecleziastică este în mod obiectiv prezentă, psihicul se bucură, precum am mai spus, de o anumită stare de echilibru. Există, în orice caz, un mijloc de apărare destul de eficient  împotriva inflaţiei eu-lui. Dar dacă eclezia şi eros-ul ei matern dispar, individul, lipsit de apărare, e lăsat pradă oricărui –ism şi psihicului de masă aferent . El poate atunci să cadă pradă oricărei inflaţii sociale sau naţionale – şi o face, în mod tragic, cu aceeaşi atitudine a sufletului cu care a aparţinut  înainte bisericii. [...]

      Masificarea sufleteasă ce rezultă fără greş de aici tulbură mintea individului şi rosturile culturii şi civilizaţiei în genere...” (1954)