Politicală. Politicianul iubit

 Între susţinerea prin răspuns afirmativ la proba votului sau chiar viscerală, cu urale îndreptate spre tribună şi înjurături, ameninţări şi ghionturi împrăştiate printre adversari, pe de o parte, şi ataşamentul din respect şi încredere faţă cel care ni se propune drept conducător, din admiraţie, din imbold sufletesc simplu şi ireprimabil, pe de altă parte, se înţelege că distanţa este considerabilă.

      De altfel, în ipostaza din urmă – care, omeneşte vorbind, nu cred că-i poate rămâne cuiva indiferentă ca miză a acţiunii proprii (doar că, mă gândesc, ne aflăm într-un perimetru în care mizele se pierd frecvent pe drum ori se transformă în ustensile mai des decât prin alte locuri) –, politicianului îi este dat să ajungă extrem de rar şi anevoie. Numai în trecere, eventual – pe durata exerciţiului şi doar câteodată şi în felurite parţialităţi, cazul fericit – după încheierea mandatului, chiar a celui pământean. Se şi spune popular, întrucât politicienii neblazonaţi ca atare sunt întotdeauna printre noi cu mult mai numeroşi decât credem, că nu poţi, ajuns în capul trebii, să mulţumeşti pe toată lume. Şi e posibil ca lucrurile să stea chiar aşa.

      Deşi  – de ce să stea chiar aşa, cu fatalitate, de ce nu şi altfel?...

      Pentru că, totuşi, iată: preşedintele american Ronald Reagan, unul dintre conducătorii din istoria recentă cei mai îndrăgiţi de poporul lor (şi nu doar, fireşte), a fost …o poveste de iubire. Şi e cazul să ne punem întrebări şi să le şi căutăm răspunsuri – trecând peste bariere precum aceea a …Americii tuturor posibilităţilor. Ca şi peste altele.

      Întrucât cultură, tradiţii, arte, averi şi nobleţuri de diferite feluri, viaţă publică, stat, politică şi altele şi altele au rost, în ultimă instanţă, şi îşi fac rostul dacă şi numai dacă, în relaţia lor cu mine, locatarul trecător al vieţii şi al lumii, acestea reuşesc să alunge un pic din nefericirea mea imanentă şi să-mi procure un strop de fericire. Din atare raţionament s-ar cuveni să se extragă şi criteriul decisiv al acordării susţinerii pentru cel care-mi propune serviciile lui de conducător – şi care, de fapt, avându-şi dobândită puterea proprie astfel şi numai astfel, adică prin faptul de a-i fi încredinţat eu o parte din autoritatea, drepturile, libertăţile şi destinul meu, ar trebui să-şi înceapă şi să-şi încheie ziua de lucru stându-mi în preajmă ca un paj agreabil, credincios, devotat, conştiincios.

      Dar ce să fi contat oare la Ronald Reagan? Simplitate, sinceritate, francheţe, corectitudine, onestitate? Situarea în vârful ierarhiei (şi ce ierarhie!) în consubstanţialitate umană şi cetăţenească deplină cu ai săi şi în naturală şi continuă solidaritate cu ei? Nu doar evitând rupturile, involuţiile omeneşti pricinuite îndeobşte de aerul tare al puterii, accentuările şi deteriorările în ordinea însuşirilor şi practicilor personale.

      Preşedintele Ronald Reagan pare a-şi fi jucat rolul captivat mai mult decât obişnuit de grija unui cosmonaut care, pe durata misiunii şi în paralel cu rezolvarea serioasă şi responsabilă a problemelor acesteia, scrutează înaltul şi lumea terestră din înălţime pentru bucuria simplă de a vedea şi de a spune celor de acasă ce se vede de unde se află şi cum se văd de acolo lucrurile şi întâmplările.

      Iată-l astfel în câteva rostiri care rămân grăitoare în sensul celor de mai sus şi dacă se înâmplă cumva ca ele să nu-i aparţină decât prin atribuire – sau cu atât mai mult:

      "Socialismul ar funcționa numai în două locuri: în rai, unde nu este nevoie de el, și în iad, unde el există deja";

      „Cele mai înfricoșătoare cuvinte din limba engleză: Sunt de la Guvern și am venit să vă ajutăm”;

      „Din cele patru războaie din timpul vieții mele, niciunul nu a început din cauză că S.U.A. erau prea puternice”;

      „M-am întrebat întotdeauna cum ar mai fi arătat cele zece porunci dacă Moise le-ar fi trecut prin Congresul S.U.A.”;

      „Guvernul este ca un copil: un tub digestiv cu un mare apetit la un capăt și niciun simț al responsabilității la celălalt capăt.”;

      „Noțiunea care se apropie cel mai mult de viața eternă pe acest pământ este aceea de ”;

      „S-a spus că politica este a doua dintre cele mai vechi meserii din lume. Eu am observat o izbitoare asemănare a ei cu prima”;

      „Politica economică a Guvernului poate fi rezumată în câteva propziții scurte: